Return to site

mie însumi, prietenilor mei.

Ieri am încheiat oficial o etapă care de facto era încheiată încă din 16 Octombrie 2015, când mi-am susținut public teza de doctorat și am primit aprecierile, criticile și sugestiile membrilor din comisia de doctorat, cărora le mulțumesc pentru atenția chirurgicală cu care mi-au citit teza.

Ieri a fost ceremonia de înmânare, în cadru festiv al diplomei de doctor. Inițial m-am gândit că n-o să merg. Nu mă dau în vânt după festivități. Mă gândeam c-o să semnez la biroul eliberări acte de studii, o să-mi iau diploma și basta. Am ales însă să merg la ceremonia publică mai mult pentru cei din familia mea, cei care au simțit și compensat lipsa mea și au făcut posibil acest parcurs. Și nu-mi pare rău. Pentru ei a fost poate mai important ca pentru mine să mă vadă acolo. Nu am făcut un caz din asta, a fost soția mea, părinții ei și cea mică; băiatul era la școală. Încă evaluez dacă nu am greșit ducându-l la școală ca în oricare altă zi; probabil că da, însă nu știam la ce să mă aștept, n-am mai fost la astfel de ceremonii, și cred că putea fi neinteresant pentru el. Părinților mei, care sunt la Zalău, le-am spus doar la telefon despre eveniment. Au fost la susținerea publică, am sărbătorit atunci, nu mai avea nici un rost să vină și la ceremonie.

Mai multe ecouri s-au lăsat pe FB, unde am postat câteva poze cu această ocazie.

Mulțumesc tuturor pentru felicitări și gânduri bune. Hârtia și titlul în sine nu sunt e o insignă de purtat, mai ales în România plină de doctori în științe, mulți fără știință de carte.

Mă bucur însă că oficial am încheiat un capitol care mi-a luat ani din viață și a însemnat și multe nopți nedormite, râuri de cafea, săptămâni de asceză, dar și împlinirea unui parcurs onest, în care cred că am învățat câte ceva. Urmează publicarea tezei, e deja semnat contractul cu Cambridge Scholars Publishing.

Dacă voi mai rămâne prin zona academică, nu știu. Nu știu nici măcar dacă să-mi doresc așa ceva, nici nu am ambiții specifice în legătură cu domeniul. Până în septembrie sunt cercetător la UBB, pe un proiect în cadrul Centrului de Analiză Politică. Mi-ar plăcea să nu pierd contactul cu universitatea, însă nu cred că pot să nu ies dintre cărți printre oameni, pentru a încerca, după priceperea și energia de care dispun să pun umărul la schimbarea locului căruia îi spunem acasă.

În România sunt multe de făcut.

Am doi copii și indiferent de cum vor evolua lucrurile pe viitor, vreau să înțeleagă din exemplul personal, nu din vorbe, că dacă ne uităm doar la ce ni se întâmplă, fără să încercăm să schimbăm lumea prin care trecem, nu trăim cu adevărat.

La ultima suflare, nu va conta nici câtă educație am acumulat, nici ce mașină am condus, nici prin ce vacanțe am mai fost.

Singurul lucru care va conta va fi: ce ai făcut cu ceea ce ți s-a dat? ce lași în urmă?

S-auzim de bine

All Posts
×

Almost done…

We just sent you an email. Please click the link in the email to confirm your subscription!

OKSubscriptions powered by Strikingly