Return to site

 

Schimbare și nu prea.

 

aveți puțintică răbdare...

 

aveți încredere:

 

lupii vor începe să iubească oile.

Am participat la evenimentul ”Dialog pentru România. Primăvara politică a societății civile.” Titlul este unul încărcat de speranță, iar impresiile mele după ce am procesat ceea ce s-a întâmplat în acea zi, denumită în presă ”miercurea neagră”, sunt amestecate, dar destul de limpezi.

Președintele a spus lucruri mult mai cinice în aula Bibliotecii Centrale Universitare București, imediat după ce a dat la intrare celebra replică legată de evacuarea actualului sediu al A3, pe care media a tot rostogolit-o și care i-a atras valul de ”simpatie” pe FB și hemoragia de like'uri. Acolo se mai poate discuta, că o fi greșit, că poate regretă exprimarea nefericită, etc. Eu am aflat despre ”banale motive administrative” doar seara târziu, când deja eram dezamăgit de felul în care a adresat tema schimbării modului de a face politică în România. Înăuntru, a zis după script. Ce a spus, a vrut să spună, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt. Dezamăgirea e cu atât mai mare, cu cât se poziționează explicit de partea partidelor, în antiteză cu nevoile românilor.

S-au spus multe lucruri care aparent sunau frumos. Unele mi-au căzut foarte greu. Președintele a încercat să apere ideea alegerilor locale într-un singur tur: doar de data asta, urmând ca ”în principiu” să fie cu 2 tururi, c-așa-i mai bine. Încercând, arăta ca un schior pe litoral. Practic, a venit la dialogul cu societatea civilă să ne spună că încă 4 ani mai lăsăm așa, că graba strică treaba. Vorba unui prieten: "dar e bine că e rău, așa știm că nu e bine." 

Cele mai clare intervenții au venit din partea Laurei Ștefan, Mihai Polițeanu, care a fost foarte pragmatic și a lui Gabriel Liiceanu, care nu a oferit informație, cât a stârnit conștiințele oamenilor din sală, prezentând ceea ce știam deja, însă de o manieră menită să provoace inimile.

Senzația mea foarte pregnantă a fost că din punct de vedere politic încă suntem în iarnă, iar primăvara în nici un caz nu va veni de la actualii politicieni. Dacă mai aveam vreo speranță de la președintele României, aceasta a fost risipită. În cadrul actualului sistem politic nu există vectori de schimbare. Schimbarea, când va veni, va trebui să învingă rezistența furibundă a acestuia.

Ce am înțeles foarte clar din ceea ce Klaus Iohannis a spus, sunt următoarele:

președintele nu vrea liberalizarea vieții politice din România, decât "în principiu, și pe termen lung". Deci "în principiu, da' nu chiar". Vreți schimbare? Mergeți la partidele actuale, care ne-au arătat de ce sunt în stare. Dialogați, dialogați, de politică ne ocupăm noi.

Sigur, sună frumos "viziune pe termen lung", dar până pe termen lung, ne omoară termenul scurt; remarca "aveți puțintică răbdare" nu a căzut deloc bine. Eu răbdare am, știu că va dura ceva până vom avea un alt mod de a face politică în România, de aceea vreau să înceapă schimbarea ieri, azi, mâine, nu peste încă 4 ani.

Răbdare am avut când am stat 3 ore jumate la Berlin la coadă să-l votez pe actualul președinte. Și acum am răbdare, dar mi se pare inacceptabil ca cineva care susține "în principiu" nevoia de schimbare să spună cu subiect și predicat că legea electorală nu poate fi schimbată în an electoral, și că practic, mai e de așteptat. Așa cum e acum, e prohibitivă pentru orice inițiative și partide noi. Vorbe care să sune am tot auzit. Ceva concret? Nimic. Ne-am liniștit. 

Avem un președinte care "urmărește cu interes situațiile", că interesu' poartă fesu'.

Și e reformist: "Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc!"  #săfieprimit #cam #așa #4ani #trec #repede #an #cu #an

Cam asta este interpretarea prezidențială pentru sintagma ”alt mod de a face politică”.

Să-i zicem progres à la Klaus Werner Iohannis și să ne luăm gândul.

Precizare: nu regret votul din noiembrie 2014, nici că la turul II m-a costat o zi. Cred că putea fi și mai rău, dacă ieșea celălalt.

La timpul de ”dezbatere”, în secțiunea alocată întrebărilor s-a întâmplat cam așa:

Mulți începeau să pună ”întrebarea”, da de lungă ce era, uitau care e întrebarea de fapt, și se trezeau vorbind, probabil unii dintr-un soi de narcisim, că le plăcea să se audă vorbind, alții, de emoții nu mai găseau calea spre limpezime.

Au fost și oameni care n-aveau nici o întrebare, doar vroiau să ne informeze de diverse situații nemaipomenite, sigur, importante, dar irelevante pentru tema acelei întâlniri.

Eu am pus cea mai scurtă întrebare a serii. Am dat foarte puțin context întrebării, pentru că e prea evidentă situația în care ne aflăm. Ceva cam așa:

”Bună seara, sunt Adrian Petrice, de la Uniunea Creștin Democrată din România. Am venit tocmai de la Cluj, și n-o să vă ”aduc nimic la cunoștință” în această seară. Chiar am o'ntrebare: tot vorbim de termen lung, dar rămânem prizonierii neputinței pe termen scurt. Care sunt 3 chestiuni urgente, priorități de rezolvat? Ce nu mai poate continua ca până acum? Hai să identificăm împreună 3 răspunsuri concrete, măsuri necesare, și să începem de la acestea, altfel vorbim degeaba.”

Pentru că eu cred că degeaba ne propunem să ajungem departe dacă nu facem primul pas, dacă nu eliminăm întâi piedicile care nu ne lasă să ne îndreptăm într-acolo, această întrebare mi se pare esențială.

Răspunsurile au fost, cum era de așteptat, variațiuni pe următoarele teme: trebuie eliminată corupția, impostura, incompetența, iar asta se poate doar prin liberalizarea pieței politice, prin facilitarea accesului cetățenilor la implicare politică, la nivel local. Concret: scăderea pragului electoral, două tururi la locale, transparență în finanțarea partidelor politice. Iată trei lucruri de care aveam nevoie de mult, dar despre care ni se spune că trebuie să mai avem răbdare. 

Trebuie întâi oprită hemoragia (sifonarea resurselor publice) și apoi putem construi ”pe termen lung”. Dacă nu devenim pragmatici, putem bate apa-n piuă cât vrem. Pentru că, adevărul e că pe termen lung toți vom muri. Dar între timp, avem de trăit, și vrem, nu-i așa? să trăim bine. Depinde și de noi să trăim bine, însă mulți dintre actualii politicieni sunt o piedică în calea bunăstării cetățenilor.

Președintele a spus, printre altele, următoarele:

”Dacă vor să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor, partidele trebuie să pună accentul pe oameni capabili, pregătiți profesional, oameni cu viziune pe termen lung și, mai ales, integri. Înnoirea clasei politice înseamnă ca nevoile și interesele cetățenilor să fie transpuse în obiective ale partidelor și, apoi, să fie asumate de cei aleși.” 

Ni s-a livrat dăscălește o informație absolut corectă, dar care nu ne ajută cu absolut nimic.

Cred că nu mai e cazul să ne îmbătăm cu apă rece. Actualele partide politice nu vor să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor. E ceva neclar? Este evident că 26 ani au avut șanse după șanse, iar noi am devenit, așa cum spunea dl Gabriel Liiceanu, ”prizonierii clasei politice actuale”.

Realitatea este că actualele partide politice parlamentare și-ar dori oameni cu așteptări cât mai mici, cu idealuri limitate, oameni docili.

Mircea Eliade spunea că ”libertatea este, înainte de toate, asumarea responsabilității față de tine însuți”. Tot el scria, în Huliganii că ”fiecare om vrea să fie liber în viaţă, dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor.” 

E și vina noastră că mulți ani am fugit de responsabilitatea implicării politice, preferând confortul anonimatului. Până acum ne-am confruntat cu o problemă majoră de lipsă de dorință de implicare în politică a oamenilor, aceștia percepând politica drept o activitate corupătoare, murdară. Politica e murdară pentu că oamenii au murdărit-o. Avem și noi partea noastră de vină, pentru că, nu-i așa?, ”șmecherii depind de fraieri”.

Faptul că am fost victime, nu șmecheri e doar prin comparație mai onorabil decât situația inversă.

Se pare că acum există suficient de mulți oameni onești și competenți, fără legături cu actualul sitem, care sunt gata să își asume responsabilitatea implicării active în administrație și politică la nivel local și național. Se izbesc însă de cinismul celor care sunt puși să îi reprezinte, dar care în loc să o facă, se pun la adăpostul unor legi menite să conserve actuala stare de fapt de pe scena politică din România. Legislația prevede reglementări electorale aproape insurmontabile pentru oameni neconectați în nici un fel la actualele partide parlamentare.

Actualele partide parlamentare tot speră să ne poată vinde încă o dată gogoașa reformării sistemului din interior.

Om fi noi fraieri, dar nici chiar așa...

Dacă sunteți așa grozavi, dacă sunteți așa capabili și bine intenționați, de ce închideți ermetic accesul noilor veniți?

De ce vă temeți de concurența unor oameni care nu pot fi șantajați prea ușor, poate pentru că nu sunt impostori, nici incompetenți, ci doar fără experiență politică? Simplul fapt că nu s-au compromis deja îi descalifică? 

Cred că trăim vremuri în care în ochii electoratului lipsa de experiență politică e un punct forte în CV'ul unui candidat.

Am motive să cred că societatea românească se îndreaptă spre acea masă critică, spre ceea ce Malcom Gladwell numea ”tipping point”, pragul de la care lucrurile dau în clocot, iar schimbarea vine de unde voi nu o vedeți venind.

Dacă singura reacție a actualei clase politice e să ne lase să ne izbim cu capul de pragul electoral, cred că acești oameni nu înțeleg nimic din ceea ce trăim noi.

Și nu vor pricepe ce se va întâmpla, sper, cât mai curând: vor deveni irelevanți. Cea mai bună răzbunare ar fi ca societatea românească să îi trateze cu indiferență. La cum s-au cocoțat acum pe pozițiile în care noi i-am validat prin vot, nu ne dau voie nici să îi ignorăm. Pentru că ne fac viața grea, în loc să ne-o facă mai ușoară. Pentru că uită că ar trebui să fie în slujba cetățenilor, nu stăpânii acestei țări. Dacă ar înceta să se comporte ca niște patroni bișnițari în raport cu cetățenii României, ar mai avea o șansă, însă mie cei mai mulți îmi par irecuperabili. Acum, nu pot fi ignorați. Pentru că ne încurcă. Pentru că sunt în poziții în care nu au ce căuta. Când îi vom schimba de acolo, putem începe să-i ignorăm. Abia aștept. S-ar putea să am de așteptat încă 4 ani, dacă actuala clasă politică ține morțiș să își conserve privilegiile și să mențină un singur tur de scrutin la alegerile locale. Va fi nevoie de ”un pic de răbdare, chiar și cu politicienii, din când în când”, vorba președintelui lor, pe care totuși noi l-am ales, Klaus Iohannis. Cât cinism! Din când în când, din 4 în 4 ani ni se cere să avem răbdare, să mai fim fraieri doar de data asta și să avem încredere.

E ca și cum ai vota lupul paznic la oi, iar apoi te rogi și speri că nu va răpi nimic.

Sunt destui oameni faini care își chiar doresc schimbarea. Klaus Iohannis nu e printre acești oameni, din păcate.

Până la proba contrarie, ramân la părerea asta. 

Răbdarea ne-a ținut pe loc 26 ani. Asta ne mai cer partidele încă o dată, prin președintele Klaus Iohannis: Răbdare. Timp. Pentru că pentru ei timpul înseamnă bani.

Pentru noi însă, timpul înseamnă viață.

Și vrem să trăim.

P.S. Eu sunt in poză în stânga/jos, cu spatele, îmi cer scuze. Ăla-n carouri ;)

Felicitări Inițiativa România pentru eveniment!

Dacă e să fim ironici, hai să vedem partea plină a paharului. Poate că totuși asta cu un singur tur e "în interesul superior al cetățeanului". Ne obligă să dialogăm, să lăsăm orgoliile deoparte, să discutăm, să căutăm soluții pentru țară, să găsim ceea ce ne unește și să colaborăm de pe o bază clară, solidă.

Altfel, ne vom împiedica cu toții de pragul electoral. Cel puțin în capitală, e clar.  

Mai jos sunt videorile cu intervențiile președintelui, ale lui Gabriel Liiceanu, Laura Ștefan și Mihai Polițeanu

All Posts
×

Almost done…

We just sent you an email. Please click the link in the email to confirm your subscription!

OKSubscriptions powered by Strikingly