Return to site

spinos

trist...ca pe la noi, nu ca pe la ei

"Logică" de FB: toți cei solidari cu familia Bodnariu sunt niște înapoiați care apără bătaia. 

Încă una: ai greșit, să ți se distrugă familia: copiii să-ți fie luați, unde-i lege e lege. Suntem foarte legaliști când e vorba de alții, iar dacă-s ”sectanți”, să le ridice copiii din casă cum se ridică mașinile parcate aiurea pe stradă. Lege și ordine! Dar când întârziem o plată de taxe, uităm o chestie așa, și ni se popresc conturile sărim ca arși: ”ce, pentru 2 lei îmi fac mie mie una ca asta? stat de rahat...” Dacă pățesc alții un necaz, nu ne rămâne decât să preamărim corectitudinea și eficiența birocratică a norvegienilor: ”lege, nene, nu ca pe la noi!”

Mă deranjează cel mai tare lipsa de compasiune (chiar și cel care greșește are drept la solidaritatea semenilor, la compasiune, la milă). Și care dintre noi pretinde că a fost, este sau va fi de fiecare dată un părinte perfect? 

Să admitem că acești părinți sunt niște abuzatori (nu cred asta, dar, fie...) În ce fel e în interesul copiilor să fie despărțiți unii de alții? ok, de părinți nu le e dor...dar unii de alții? trece cu jucării și distracție? nu prea cred.

Oricum o dăm, "interesul superior" al copiilor este călcat în picioare în mod grosolan. Au fost despărțiți pentru a nu crea inconveniențe familiilor surogat, care vor fi și plăite pentru ”serviciul prestat”. Dacă asta nu vă pune pe gânduri, dacă asta nu vă înmoaie inima, dacă rămâneți la faza de ironii, aroganță și superioritate tâmpită, mă întreb ce fel de oameni sunteți...

Foarte, foarte trist...

Următoarea secțiune a fost adăugată ulterior publicării inițiale a acestei postări. Vă recomand două materiale în engleză, unul video și unul scris.

Videoul e o prezentare de 11 min despre chestiunea intervenției și a plasamentului. Materialul scris este un articol din The Atlantic, intitulat When the State Takes Kids Away From Parents: Three Perspectives (click pe titlu pt link) în care sunt evaluate modul de operare și intervențiile serviciilor de protecție a copulului din SUA din 3 perspective diferite: 

    • un fost asistent social de la protecția copilului, criticând puterile disproporționate ale serviciilor de protecție a copilului în raport cu familiie în dificultate
    • un adult care în copilărie a fost luat din familia abuzivă și a beneficiat de plasament
    • un tată anchetat de serviciile de protecție a copilului pe baza unor suspiciuni care s-au dovedit nejustificate
”...removing a child from their home is the juvenile justice system’s equivalent of the death penalty, the most extreme thing a worker can do. It’s true. There is no higher sanction in family law.”                                                                                             (former child protective services worker)

Iată ce zice Molly McGrath Tierney, directoarea Baltimore City Department of Social Services, cea care manageriază programele de protecția copilului și asistență socială din acel oraș. Probabil că știe foarte bine despre ce vorbește, mie așa mi se pare. Ceea ce apeciez nu e doar calitatea prezentării și argumentării, cât mai ales atitudinea ei plină de compasiune față de familii și copii. Se simte inima ei sfâșiată când abordează aceste probleme: aproape că plânge de indignare, chiar dacă e foarte hotărâtă, curajoasă și bine ancorată în realitate.

Mai jos e citat un extras din prezentarea ce poate fi urmărită integral pe canalul youtube TEDx Talks.

"This industry, to stay alive, needs other people's children. Child welfare is an industry, and industries are self-protecting ecosystems. The only time federal government pays me is when I take somebody’s kid, and as soon as this kids are in foster care, they become a commodity. Meanwhile, people are being damaged. The error is the intervention." 
All Posts
×

Almost done…

We just sent you an email. Please click the link in the email to confirm your subscription!

OKSubscriptions powered by Strikingly